C’era na stidda

presepe

C’era na stidda, n’voi e n’asineddu,
m’papa’, na mamma e n’bammineddu.

dintra la rutta n’aveunu nenti,
sulu l’amuri di tanta genti
ca nun puttava gioielli e ori,
ma ppi rialu puttava u so’ cori.

ora passaru duemila e non’anni
e lu natali si fici assai ranni:
i mercatini, u panettoni,
a vesti nova, a sira u cenoni.

E u picciriddu, di dintra la rutta,
vadda la notti e la vidi cchiu’ brutta.

ci su’ i lampadini, ma c’e’ menu luci,
non c’e’ mai silenziu, ci su’ sulu vuci.

tutti nte casi fanu fistinu
e non ci pensunu a dd’ bamminu
ca ogni annu nasci ppi fari
lu so’ auguriu di bon natali.

un auguriu di paci, amuri,
e di speranza ppe iorna scuri.

nasci e ni dici: “ma cchi nna’ fari
di li ricchizzi? ti desi u mari,
a terra, u suli, a liberta’!
ma cchi nna’ fari da vanita’?

a chi ti servuni putiri e fama?
t’abbasta u focu di cu ti ama!

pigghia stu munnu, fallu migliori,
mettici l’anima, mettici u cori,
mettici a stidda, n’voi, n’asineddu,
n’papa’, na mamma e u bammineddu.

fai sulu beni, nun fari mali
e ogni matina ppi te e’ natali!”

Maria Cristina Fiorito

tags: